Rețetă cu imagini, pas cu pas – Se prepară ușor și o să vă placă mult – Tort de casă moale și cremos, foarte delicios
Ingrediente necesare pentru blat:
- 5 ouă
- 1 praf de sare
- 150 g zahăr
- 50 g apă
- 110 g făină
- 40 g pudră de cacao
- 1 linguriță praf de copt
Ingrediente necesare pentru umplutură:
- 2 ouă
- 120 g zahăr
- 40 g amidon de porumb
- Vanilie
- 500 ml lapte
- 150 g unt (la temperatura camerei)
- Lapte (pentru însiropat)
Ingrediente necesare pentru glazură:
- 1 tabletă de ciocolată
- 40 g unt
Mod de preparare:
Pentru blat, spargem ouăle într-un bol. Adăugăm un praf de sare, zahărul și mixăm până obținem o compoziție spumoasă și deschisă la culoare.
Încorporăm apa după care încorporăm treptat și făina cernută împreună cu pudra de cacao și cu praful de copt (folosim o spatulă și mișcări circulare, de sus în jos).
Transferăm aluatul într-o tavă de 20 cm tapetată cu hârtie de copt. Dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 40-50 minute.
După coacere, îndepărtăm inelul tăvii, hârtia de copt și lăsăm blatul să se răcească pe un grătar.
Tăiem blatul în 3 părți egale.
Pentru umplutură, spargem ouăle într-o cratiță. Adăugăm zahărul, amidonul, vanilia și omogenizăm bine cu telul.
Încorporăm și laptele și punem pe foc.
Amestecăm până crema se îngroașă după care o luăm de pe foc. O transferăm într-un bol și o lăsăm să se răcească până ajunge la temperatura camerei.
Adăugăm untul și mixăm până la omogenizare.
Însiropăm blaturile cu lapte după care le umplem cu crema pregătită. Dăm tortul la frigider peste noapte.
A doua zi, pregătim glazura. Încălzim bucățelele de ciocolată împreună cu untul, amestecăm până la omogenizare și turnăm deasupra blatului superior. Uniformizăm și dăm tortul înapoi la frigider pentru 1-2 ore.
Savurați cu poftă! Poftă bună!