Ingrediente pentru aluat:
- 2 ouă
- 9 linguri zahăr
- 9 linguri ulei
- 9 linguri lapte
- 12 linguri făină
- 1 plic praf de copt
Ingrediente pentru umplutură:
- 4 mere mari
- 5 linguri zahăr
- 1/2 linguriță scorțișoară
Mod de preparare:
1. Pentru început, dăm merele prin răzătoare și le călim pe foc mic. Adăugăm 5 linguri de zahăr, scorțișoara, amestecăm bine, pe urmă luăm vasul de pe foc.
2. Pentru aluat, batem ouăle spumă. Adăugăm zahărul, uleiul, făina, praful de copt, laptele și amestecăm foarte bine până la omogenizare.
3. Turnăm jumătate din cantitatea de aluat pe o tavă acoperită cu hârtie de copt. Coacem la temperatura de 180 de grade, timp de 10 minute. După acest interval de timp, scoate tava din cuptor și adăugăm merele pregătite anterior. Acoperim cu aluatul rămas și coacem încă 40 de minute. La final, decorăm cu zahăr pudră.