Ingrediente necesare pentru blat:
- 250 g biscuiți simpli
- 110 g unt
- 20 g zahăr pudră vanilat
Ingrediente necesare pentru crema caramel:
- 100 g zahăr brun
- 250 ml lapte condensat cu 40% grăsime
- 120 g unt cu 80% grăsime
Alte ingrediente necesare:
- 200 ml frișcă lichidă cu 35% grăsime
- Ciocolată rasă
- 4 banane
- Fulgi de ciocolată sau alte decorațiuni de tort din ciocolată
Mod de preparare:
Pentru blat, mărunțim biscuiții în robotul de bucătărie după care îi transferăm într-un bol. Adăugăm peste biscuiți untul topit și zahărul și amestecăm până obținem o pastă ușor nisipoasă, groasă. Transferăm compoziția într-o tavă rotundă de 24 cm și formăm un blat uniform, întinzând compoziția și pe pereții laterali. Dăm la rece pentru 20 de minute.
Pentru crema caramel, topim untul într-o cratiță mică, la foc mediu. Adăugăm peste el zahărul brun, reducem focul la minim și fierbem până zahărul se topește, amestecând continuu. Când zahărul s-a topit și începe să se caramelizeze, adăugăm laptele condensat ( ținut la temperatura camerei ), și mai fierbem până se îngroașă ca o cremă, amestecând continuu.
În aproximativ 20 de minute vom obține un sos gros ca o smântână. Lăsăm sosul să se răcorească până ajunge la temperatura camerei.
Asamblare:
Scoatem forma din frigider și turnăm caramelul peste blat. Așezăm feliile de banane, în strat gros, peste crema caramel. Peste stratul de banane întindem uniform frișca bătută spumă tare. Decorăm cu ciocolată rasă sau cu fulgi de ciocolată. Servim imediat sau dăm la rece.
Notă: Pentru a evita oxidarea și înnegrirea bananelor, trecem repede feliile prin zeamă de lămâie înainte de a le așeza peste cremă.
Să o savurați cu poftă! Poftă bună!