Sari la conținut
Accueil » Prăjitură moale și pufoasă cu mere și vanilie – Desert simplu și savuros

Prăjitură moale și pufoasă cu mere și vanilie – Desert simplu și savuros

    Desert simplu și savuros – Prăjitură moale și pufoasă cu mere și vanilie –

    Ingrediente necesare pentru blat:

    • 4 ouă
    • 1 cană zahăr tos
    • 1 cană ulei
    • 1 cană lapte
    • 2 căni făină
    • 1 plic praf de copt
    • 1 plic zahăr vanilat

    Ingrediente necesare pentru budincă:

    • 1 L lapte
    • 3 plicuri budincă de vanilie
    • 6 linguri zahăr tos

    Ingrediente necesare pentru stratul cu mere:

    • 1 kg mere rase
    • 4 linguri zahăr tos
    • 1 plic zahăr vanilat

    Pentru a măsura ingredientele am folosit o cană de 250 ml.

    Mod de preparare:

    Pentru blat, mixăm spumă ouăle împreună cu zahărul. Treptat încorporăm uleiul, laptele și la final făina amestecată cu praful de copt.

    Transferăm jumătate din compoziție într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
    Dăm tava la cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius și coacem blatul timp de 10 minute.

    Între timp, fierbem o budincă din lapte, zahăr și praful de budincă.

    După cele 10 minute, scoatem tava din cuptor și turnăm budinca peste blat. Peste budincă punem merele amestecate și călite împreună cu zahărul tos și cel vanilat, peste care turnăm aluatul rămas.

    Dăm tava înapoi la cuptor pentru încă 15 minute.
    Înainte de servire pudrăm prăjitura cu zahăr pudră.

    Savurați cu poftă! Poftă bună!